Un sistem complet de gard electric, ca și cele exemplificate aici, este compus din următoarele:
-
Generatorul de impulsuri (aparatul de gard electric) care se alege în funcție de lungimea suprafeței care se va împrejmuii. Generatorul de impulsuri este un aparat care transformă energia electrică furnizată de o rețea electrică sau de către un acumulator, în impulsuri periodice. Aceste impulsuri periodice, cuprinse între 4000 și 15000 Volți, sunt transmise la un interval de maxim o secundă in conductorul electric al împrejmuirii.
-
Conductorii (firul, sfoara, sârma sau banda) prin care circulă curentul emis de către aparat (generatorul de impulsuri) și care, pe de altă parte reprezintă și elementul principal care delimitează perimetrul împrejmuirii. Înălțimea la care se montează conductorii și numărul firelor se alege în funcție de animalul care se îngrădește.
-
Stâlpii gardului electric care sunt necesari pentru montarea conductorilor. În cazul stâlpilor din plastic, aceștia preiau și rolul de izolatori. Stâlpii pot fi amplasați între 3 și 10 metri distanță unul fașă de celălalt, în funcție de forma terenului și tipul conductorilor. Înăltimea stâlpilor se alege în funcție de animalul care se îngrădește.
-
Izolatori au ca rol întreruperea circuitului electric care poate să apară între conductori și pământ (Acest circuit trebuie să se activeze doar cu "ajutorul" animalului îngrădit, în momentul în care acesta atinge conductorii). Lipsa izolatorilor și existența condițiilor care vor conduce la un contact permanent (direct / indirect)a conductorilor cu pământul, va conduce la nefuncționarea generatorului și descărcarea rapidă a acumulatorului.
-
Împământarea joacă un rol important în funcționarea corespunzătoare a întregului sistem. O împământare defectuoasă va avea drept efect diminuarea considerabilă a eficienței gardului electric deoarece circuitul electric care ar trebui să se creeze (generator impulsuri - conductori - animalul care atinge conductorii - pământ - împământare - generator impulsuri) nu va fi corespunzător. Barele de împământare trebuie instalate în apropierea generatorului electric, în locul cu umiditatea cea mai mare. Atunci când se folosesc aparate puternice (mai multi Jouli), sunt necesare mai multe bare de împământare.
-
Sistemul de poartă, reprezintă un punct de trecere atât pentru persoanele cât și pentru animalele sau utilajele care au nevoie de acces în/din perimetrul îngrădit, evitându-se riscul de electrocutare. Mânerele de poartă reprezintă o soluție rapidă de închidere / deschidere a împrejmuirii.
-
Sursa de energie: Baterie, Acumulator (permite încărcări repetate spre deosebire de baterie), Rețea electrică, Panouri solare împreună cu acumulator și sistem de control (controler panou solar).